Pamantul

Sa simti pamantul, sa-l intorci,
sa-i dai o fata noua, sa-l semeni
si apoi s-o iei de la capat,
sa-l muncesti, sa-l hranesti
ca sa dea roade bogate.
Si sa te rogi sa ploua marunt,
sa-i presari si apa sfintita,
ca sa-l pazeasca
de grindina si vant…
Ca este darnic pamantul
si rabdator cu noi.
Ne tine pentru ca din el provenim,
si ierburile, animalele,
duhurile, gandurile,
trairile, vointa…
Caci toate cate sunt
din natura provin, din pamant…
Si apoi ne scufundam in adancuri
si tot el ne primeste,
ca doar de cand ne nastem
suntem supusii acestuia…
Si mirosul de tarana, de pamant,
se simte ca o adiere
in trecerea timpului,
si cu care ne obisnuim…
Ca apoi, sa nu ne infricoseze,
nici adancimea,
nici inaltimea,
nici nemarginirea…

Martiri

Suntem martiri in fiecare zi
Si murim putin cate putin,
Si cine ne poate-mblanzi,
Cand alergam prin maracini...

Si asta-i viata, o moarte vie;
Ne taram, ne schimonosim
Si cine poate sa mai stie,
De cat ori ne pedepsim.

Ca sufletul ce se desprinde,
Incet-incet de langa noi,
Si lasa trupul fara vlaga,
Si picioarele sunt moi...

Iar vederea-i tot mai slaba
Ca lumanarea ce se stinge,
Indrugam cate-o silaba
Si sufletul, mai rau se-ncinge...

Se-ncrunta apoi a noastre frunti
Dar cine poate sa le stearga,
Ne zbatem, iarasi, intre punti
Si nicio vorba nu se leaga.

Atunci am vrea ca sa se-auda,
Tot ce a ramas, demult, nespus,
Dar ce sa facem cu o struna,
Cand noi ne ducem spre apus...

Intindem mana catre-o mana,
Ca multe-avem de infruntat,
Pana ajungem impreuna;
Suntem martirii ce-am rabdat.