Idele lui Marte

Jumătatea lui Marte,
O noapte tristă pentru el,
Pe-un pat străin, printre halate,
Ce se-nvârteau în jurul lui,
Să-i pună plosca şi perfuzii,
Să-i dea puterea ce-o pierdu...
Din când în când câte-o privire
Aruncă către fiul lui...
Ar vrea să-i spună că mai bine
I-ar fi acasă...
Că simte ghearele morţii,
Cum vin să-l sfâşie,
Cu pericole de peste tot,
Cu mari călduri şi agonie.
Dar ce răscruce,
Ce primejdii,
Se lasă peste trupul său,
O zi nefastă într-o viaţă,
Prins in bratele lui Morfeu;
Şi câţi ani avea în faţă...
El merita să mai trăiască
Şi să se bucure acum,
Dar n-avea cum să păcălească
Destinul cel prestabilit;
Sau aţa vieţii fu prea scurtă
Şi şubredă într-un loc,
Ar fi vrut s-o înnădească
Cu fir mai trainic şi noroc.