luni, 1 iunie 2009

Împreună

De câte ori spre tine mă duce timpul
Şi-s tot mai aproape cu trupul,
Că-n inimă izvorul de şoapte
Mă grăbeşte, chiar mă împinge
Să fim laolaltă ca pe vremuri,
Să dormim pe albe cearceafuri.

Dar Tu ai vrut mereu să fii
Cu încă-un pas-naintea mea,
Să-mi netezeşti lin cărarea,
Când o să fiu şi eu o stea.
Şi-atuncea, două stele, împreună,
Vom merge alături, mână-n mână.