Cuvinte

Se înalţă mândra lună
tot mai sus, frumoasa zână.
Şi lumina-i tot mai rece,
cade în grădini şi trece.
Peste tot, e iar tăcere,
somnul unei lumi ce doarme.
Păsărele disperate
cântă, cântă neîncetat
pentru a opri în loc ziua,
ce dispare în întuneric
şi cinstesc ultimele umbre,
ultimele licăriri ale zilei.
Iar în nopţile vegheate
de o lună ca-n poveşti,
văd privirile mirate
ce se-ascund după fereşti.
Iară eu caut cuvinte
ca să suflu peste rana,
care-i mare şi adâncă,
şi să-mi fie leac la suflet,
Să fiu tare ca o stâncă.

Lacrimi

O lacrimă ce se prelinge
Din floarea corcoduşului,
E lacrima de bucurie
Nici a mea, a nimănui,
Ce vrea să zburde peste glie,
Dar ea se pierde, uite-o, nu-i.
Că s-a prelins încet-încet;
Tot ea a prins o nouă viaţă
Şi roade o să dea în timp...
E lacrima ce-n zori de zi
Mă-ndeamnă iar la poezii.

Transformari

Ce transformări nedrepte aduce vremea,
Când chipul-ţi pare tot mai trist,
Că fiecare neîmplinire, pe faţa ta s-a-ntipărit.
Oglinda ce odinioară ţi-era atât de dragă,
Şi-ţi răspundea de fiecare dată
Cu-aceeaşi faţă zâmbitoare,
Oglinda asta nemişcată,
O vrei acuma desfinţată
Sau mai bine să fie spartă...
Îţi surâde batjocoritoare,
Îţi răspunde triumfătoare...
Ea este şi rămâne aceeaşi,
Tu te zbârceşti pe zi ce trece...