Cuvinte

Se înalţă mândra lună
tot mai sus, frumoasa zână.
Şi lumina-i tot mai rece,
cade în grădini şi trece.
Peste tot, e iar tăcere,
somnul unei lumi ce doarme.
Păsărele disperate
cântă, cântă neîncetat
pentru a opri în loc ziua,
ce dispare în întuneric
şi cinstesc ultimele umbre,
ultimele licăriri ale zilei.
Iar în nopţile vegheate
de o lună ca-n poveşti,
văd privirile mirate
ce se-ascund după fereşti.
Iară eu caut cuvinte
ca să suflu peste rana,
care-i mare şi adâncă,
şi să-mi fie leac la suflet,
Să fiu tare ca o stâncă.