La cumpăna dintre ani

"Scriu despre tot ce-mi spune timpul pe care-l trăiesc." Marin Preda
Nu voi uita niciodată bucuria cu care am scris aceste cărţi "şi îmi imaginam, intuiam cât de mare trebuie să fi fost a celor ale căror semne stăteau pe rafturile bibliotecii mele, semne magice, care aveau puterea să reînvie în noi propriile lor iluminări ca să comunicăm cu ei prin veacuri..." Marin Preda - Cel mai iubit dintre pământeni
Azi sunt fericită. Am terminat volumul de poezii La cumpăna dintre ani. Că mereu sunt în cumpănă, de când m-am născut; în cumpănă între ieri şi azi, stând cu un picior pe un munte de nelinişti şi temeri, iar cu celălalt, pe un munte de împliniri şi bucurii, cu gândul la tot ce am îndrăznit să sper, să am, să iubesc şi să rămân, la sfârşit, cu amintirile mele, la umbra lor... Pot spune că m-am împăcat cu mine însămi, ca într-o Sfântă Taină a Spovedaniei, regăsindu-mii pacea şi liniştea sufletească. Şi fiecare cuvânt al meu să fie asemeni gingaşului puf al păpădiei, purtat pe aripi de vânt spre inimi sincere şi deschise, uşor şi dulce, să nu rănească pe nimeni.

Din copilărie

S-a desprins greu din locul călduţ,
În care a stat cuminte, ca-n pătuţ…
Era cuprinsă de un somn liniştit,
Dulce şi cald, în locul dospit...
Uneori se întindea
Şi c-un picioruş lovea,
Dar nu pentru mult timp,
Că somnul o fura din plin;
Şi s-a născut... Cum?
Nu vă mai spun...,
Ca să nu vă indispun...

Tristeţea unei rândunele

Din stolul lung, o rândunea,
E tristă astăzi, vai de ea,
Şi-un gând amar o copleşea
Pentru că îşi amintea,
Cum bunica te ţinea
De mânuţă şi-ţi vorbea
Şi atunci, întinerea,
Tristeţea din ochi dispărea.

Azi, mâna ei s-a ofilit,
Şi părul ei, tot mai cernit...
Dar, iată, că ea a tocmit
Întreg alaiul şi-a pornit,
Să-ţi fie alături la zenit
Şi până într-un asfinţit,
Să priviţi stele pe cer,
Să-ţi lumineze al tău ungher.

Cu mâna vrea să te cuprindă,
Cu şoapte tandre la oglindă,
Te mângâie şi să-ţi surprindă
Un zâmbet de tânără silfidă
Doar pe tine, dragă fată,
Ce te laşi greu sărutată,
Dar mâna-i grea şi cam ridată
Tu i-o săruţi ca altădată.

Dar rândunica cea măiastră
Vine, tiptil, la fereastră
Să-ţi cânte de inimă albastră
Şi floarea se unduie în glastră
Că simte tinereţea voastră
Iar ea trăieşte încă-o viaţă,
Tristeţea-i dispare-n ceaţă,
Citeşti iubirea pe-a ei faţă.

La mulţi ani, Ioana!

Şi încă-o toamnă bate-n geam,
O toamnă blândă, sus pe ram,
Sunt păsări vesele, şoptesc,
Se-adună-n stoluri, se grăbesc;
Mai au ceva de terminat,
Până e timpul de plecat,
Să scrie, acolo sus, pe cer:
La mulţi ani, IOANA!

Şi se rotesc de multe ori,
Iar dansul lor se pierde-n nori.
Se străduiesc să-ţi spună-n cor,
Că pleacă-n lume şi ce dor
O să le fie-n lungul zbor
Şi somnul n-o să fie uşor,
Că vor cânta spre-naltul cer:
La mulţi ani, Ioana!

Se vor lăsa peste grădini
S-adune flori şi trandafiri,
Să fie multe şi zefiri
Pentru o viaţă de iubiri,
Din ochii tăi, iar străluciri
Şi zâmbete, şi mulţumiri
Celor ce-ţi spun, privind la cer:
La mulţi ani, Ioana!

Din ele îţi vor împleti
Cununa ce o vei preţui
Cu saisprezece floricele,
Prinse-n părul tău, inele,
Cu miros de tufănele
Şi din zbor de rândunele
Lasă scris pe albastrul cer:
La mulţi ani, Ioana!

Şi-n lungul drum un călător
Răpus de drag, tângâietor,
I-adună pe toţi la sobor,
Se roagă pentru-al tău viitor,
Să ai un înger păzitor,
Cu El să treci viaţa uşor,
Să poţi citi ce-i scris pe cer:
La mulţi ani, Ioana!

Toamnă, toamnă minunată!
Atât de sobru îmbrăcată,
Şi sprintenă, şi delicată,
Aşterne azi o nestemată
Prin iarba încă parfumată,
Când toţi se strâng, azi, laolaltă
Să cânte-n cor, privind la cer:
La mulţi ani, Ioana!