De ce-ai plecat?

De ce-ai plecat, mă-ntreb mereu,
Şi mă întreabă satul,
Las capu-n jos şi-mi este greu,
Tu să îmi ierţi păcatul.

Azi rătăcesc printre străini,
În drumul către tine,
Cu flori în braţe şi lumini,
Cu ofuri şi suspine.

Uşor, uşor eu mă strecor,
Să nu îţi tulbur somnul,
Şi îngerii se-adună-n cor,
Aşteaptă să dai tonul...

Şi mă învârt prin mii de flori,
Cu ochii trişti în ceaţă,
De plâns şi dor mă trec fiori,
Eu te vroiam în viaţă.

Să mă trezesc în zori de zi
Cu tine în grădină,
Să văd cum tunzi şi cum îl smulgi
Pirul din rădăcină.

Să intri apoi să te-ncălzeşti,
Să te aşez la masă,
Şi despre tine să-mi vorbeşti,
Să fim cu toţi acasă.

Că eu te-oi pomeni mereu,
Cât o să fiu în viaţă,
Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu,
Că mi-ai lăsat povaţă.

Să fiu cu grijă, să iubesc,
Să-mi pun nădejdea-n mine,
Iară pe mama s-o cinstesc,
Cât încă are zile...

Mi-e dor de tine şi te chem
Cu rugăminţi în şoapte,
Să-mi dai un semn că tu exişti,
Să te visez la noapte.